marți, 27 ianuarie 2015

Domnul Unirii și al Reformelor

             

Unirea Românească nu este legată de  anumite momente, ci este zbaterea sufletească necontenită a unui întreg popor, creat unitar pentru a trăI șI a rămâne în aceeașI unitate neîntreruptă, este în mare parte și întruparea unei epoci de renaștere națională. Unirea este întruparea în aceste timpuri a unui drept câștigat din moși strămoși, care trebuie să ne inspire în fiecare moment ajutându-ne să deosebim căile cele bune, care trebuiesc urmate, de căile cele rele, împotriva  cărora orice conștiință românească trebuie să se îndrepte cu hotărâre.” N. Iorga


 
Vineri, 23 ianuarie 2015, ora 16.00, la Sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” Vâlcea, a avut loc activitatea „Domnul Unirii și al Reformelor”. A fost invitat conf. dr. Gheorghe Bonciu, autorul următoarelor volume:
  - ”Contribuția lui Alexandru Ioan Cuza la crearea și modernizarea Dreptului Public
  - ”Alexandru Ioan Cuza și organizarea de stat a României (1859-1866)
Programul s-a desfășurat astfel: prezentarea unui documentar power point realizat de prof. Ovidiu Tănasie, despre Unire, prezentarea expoziției cu aceeași temă, colocviu. 
Au participat elevi de la: Colegiul Economic, Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab”, Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae”.

Personalitate remarcabilă a istoriei românilor, Alexandru Ioan Cuza și-a legat indisolubil numele de Unirea Principatelor, act care a marcat începutul procesului de constituire a României moderne. Ales domnitor al Moldovei și al Munteniei, unite prin persoana sa, A. I. Cuza a inițiat în timpul scurtei domnii (1859-1866) un amplu program de reforme care au transformat din temelii structura societății românești. Prin opera sa înnoitoare, „domnul Unirii” a contribuit în mod esențial la progresul și modernizarea țării. Stan Valeriu
    








vineri, 16 ianuarie 2015

Eminescu și copiii




Album foto online de la activitate

„Îl sărbătorim în fiecare an pe Eminescu, îl sărbătorim chiar de două ori pe an, dar continuăm să rămânem descoperiți față de el. Cu oricâte reușite în cercetarea critică și istorică asupră-i, continuăm să fim vinovați în două privințe, în ce-l privește - întâi nu-l cunoaștem în întregime, apoi nu-l facem cunoscut altora în întregime, așa cum a fost.”  Constantin Noica

 Poetul național a fost sărbătorit la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea.
În 15 ianuarie, ora 12.00, Sala de lectura a Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” Vâlcea a organizat activitatea  Eminescu şi copiii. Maria Melania Angheluș a susținut un moment literar despre viaţa şi opera poetului, este studentă a Universității Pitești, Facultatea de litere - anul trei, a fost interpretat de către elevi un  recital de poezii și cântece, a avut loc lectura poeziilor lui Eminescu și a fost vizitată expoziția de carte.
Au participat elevi de la: Școala Gimnazială Nr. 4, coordonați de prof. Cristina Diaconescu, director, Școala Gimnazială Colonie, coordonați de prof. Mihaela Miroiu, Școala Gimnazială Nr. 5, coordonați de prof. Lavinia Giurgiu.

Trecut-au anii...

Trecut-au anii ca nori lungi pe șesuri                     Să smulg un sunet din trecutul vieții,
Și niciodată n-or să vie iară,                                 Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri
Căci nu mă-ncântă azi cum mă mișcară                  Cu mâna mea în van pe liră lunec;
Povești și doine, ghicitori, eresuri,                         
                                                                            Pierdut e totu-n zarea tinereții
Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,                      Și mută-i gura dulce-a altor vremuri,                   
Abia-nțelese, pline de-nțelesuri                             Iar timpul crește-n urma mea... mă-ntunec!
Cu-a tale umbre azi în van mă-npresuri,
O, ceas al tainei, asfințit de sară.                                              Mihai Eminescu (1883, decembrie)