Cuvântul de deschidere a fost rostit de conf. dr. Remus Grigorescu, managerul Bibliotecii Județene. Au rostit alocuțiuni: Dumitru Cornoiu, Prefectul Județului nostru, din partea Arhiepiscopiei Râmnicului, Părintele Nifon, a urmat doamna Iuliana Mateescu, președinta Asociației Renașterea Obiceiurilor și Tradițiilor Românești. Prof. Ioan St. Lazăr a recitat poemul compus de dumnealui în cinstea Mariei Brâncoveanu, Maică-nlăcrimată, maică-nluminată. Ne-au mângâiat sufletul cu un recital de poezie și muzică actorii Cristian Alexandrescu de la Teatrul Anton Pann și Lucian Marin, Teatrul Ariel. A urmat vizionarea filmului Maria, Doamna a toată Ugrovlahia, realizat de Iuliana Mateescu. În rolul principal actrița Maria Ploae. Un film portret al Doamnei Maria Brâncoveanu ce ni se dezvăluie ca un model de viețuire; soție, mamă, dar și Doamnă a Țării Românești ce trebuie să-și poarte crucea durerii cu demnitate, să lupte până la sfârșitul vieții pentru a duce țara „la cea dintâi stare a sa” și să păstreze neîntinată memoria Domnului Constantin Brâncoveanu și a fiilor lor. Doamna Iuliana Mateescu a prezentat cartea Familii boierești din Moldova și Țara Românească - Enciclopedie istorică, genealogică și biografică, vol III: Familia Cantacuzino, coordonator și coautor Mihai Dim. Sturdza, București, editura Dinasty Books, 2014. Moderatoarea acestei activități a fost bibliotecara Monica Cosac.
"Eu mi-am imaginat întotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci, alte persoane consideră că ar fi o grădină, alţii şi-l pot închipui ca un palat, eu l-am imaginat întotdeauna ca o bibliotecă şi aici mă aflam eu..." (Jorge Luis Borges)
luni, 16 martie 2015
Medalion „Maria Brâncoveanu”
marți, 3 martie 2015
"Bibliotecarul, prietenul copiilor şi al tinerilor"
Proiectul "Bibliotecarul,
prietenul copiilor şi al tinerilor" rămâne unul dintre proiectele de
suflet ale Bibliotecii Judeţene Vâlcea.
Sâmbătă, 28 februarie 2015, am
derulat activitatea "Învăţăm jucându-ne, cântând, povestind" cu cei
mici, cu copiii şi activitatea "Povestiri morale şi instructive" împreună
cu tinerii noştri prieteni.
Micuţii au colorat desenele, copiii
mari au făcut jocuri şi, împreună, am citit şi comentat câteva poveşti despre loialitate,
prudenţă, politeţe.
Cu tinerii am discutat despre
importanţa alegerii unui model potrivit în viaţă, despre ieşirea din rolul de
victimă, despre evitarea situaţiei în care aştepţi mereu să primeşti fără a
oferi nimic, despre asumarea răspunderii pentru starea ta de bine şi despre
faptul de a învăţa să apreciezi ceea ce ai, de a fi mulţumit cu ceea ce viaţa
ţi-a oferit deja, despre evitarea autoiluzionării gen "iarba e mai verde
de cealaltă parte", despre lăcomie şi dorinţă neînfrânată, căutarea
imposibilului şi altele, pe baza a două istorisiri: una cu un mistreţ rănit şi
o leoaică şi cealaltă cu un spărgător de piatră...
Biblioteca deţine numeroase cărţi cu
poveşti moralizatoare pentru copii, precum şi cartea "101 poveşti
vindecătoare pentru adulţi: folosirea metaforelor în terapie", cărţi pe
care vi le recomandăm cu căldură!
Lucia Ciubucă
Abonați-vă la:
Postări (Atom)