luni, 26 mai 2014

„Iubirea de aproapele meu”





Iubirea de aproapele meu”
Proiectul Iubirea de aproapele meu” desfăşurat de către Societatea Culturală „Anton Pann” Vâlcea, în parteneriat cu Asociaţia Liga Femeilor Creştine Ortodoxe, Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea prin secţiile Împrumut Carte Adulţi, Sala de Lectură, Asociaţia „Zâmbete Colorate”,  continuă pentru al doilea an consecutiv în Eparhia Râmnicului.
Luni, 19 mai 2014, beneficiarii Căminului pentru Persoane Vârstnice Bălceşti, aflat în subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea, au primit vizita reprezentanţilor Proiectului „Iubirea de aproapele meu”. În cadrul acestei vizite au fost dăruite celor 65 de beneficiari produse alimentare, îmbrăcăminte şi încălţăminte.
În deschidere, au rostit scurte alocuţiuni scriitoarea Zenovia Zamfir, au recitat poezii Paul Stănişor şi Gigi Poşircă, iar Tatiana Mărcoianu a încântat auditoriul cu melodii folclorice.
„Mă bucur că l-am cunoscut pe domnul prof. Filotie Consantin, beneficiar al căminului, ne-a surprins cu poeziile proprii recitate, precum şi de întâlnirea cu domnul profesor Nicolae Bărbulescu. În viitorul apropiat, cei doi, ar putea organiza în centru un atelier de lectură săptămânal şi acest fapt mă bucură nespus.  Întreaga acţiune socială s-a realizat prin implicarea mai multor persoane, membre ale instituţiilor şi asociaţiilor angrenate în proiect: Societatea Culturală „Anton Pann”, Asociaţia Liga Femeilor Creştine Ortodoxe, Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, Asociaţia „Zâmbete Colorate”, echipa română a proiectului european „Books like acting” . La final, d. director Gabriel Mihai Popescu a fost încântat şi  ne-a mulţumit pentru această nouă vizită a noastră” – ne-a declarat iniţiatoarea proiectului Zenovia Zamfir.    
Obiectivul principal al programului „Iubirea de aproapele meu” este vizitarea tuturor Centrelor de Vârstnici din judeţul Vâlcea şi dăruirea de produse alimentare şi nealimentare asistaţilor sociali, în funcţie de necesităţi.



Asociaţia Liga Femeilor Creştine Ortodoxe
19.mai.2014


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu