vineri, 3 august 2012

Bibliotecari şi copii, în vizită la „Cetăţuie”

În cadrul Atelierului de vacanţă „O lună din viaţa mea”, organizat de Sala de lectură şi secţia "Împrumut carte pentru adulţi" ale Bibliotecii Judeţene "Antim Ivireanul" Vâlcea, i-am dus pe copiii participanţi la atelier într-o vizită la Biserica Cetăţuie din Râmnicu Vâlcea.
Prezentarea bisericii şi a acestor locuri încărcate de istorie ne-a fost făcută de către preotul Emanoil Bărbuţ, cu har şi cu tot dragul. Am plecat încărcaţi de energie pozitivă şi linişte sufletescă, copiii fiind încântaţi de cele vazute şi aflate.

Album foto vizita Cetatuia

Album foto festivitate premiere final Atelier

*

Biserica Cetăţuie din Rm. Vâlcea, cu hramul "Sf. Voievozi Mihail şi Gavril", se află pe dealul Cetăţuie din Rm. Vâlcea, în locul cel mai înalt. Cel care a construit această biserică a fost Mitropolitul Teodosie - "a zidit pe ridicătura cea mai mare a dealului Cetăţuia, o biserică de piatră, spre latura dinspre răsărit a dealului un rând de case cu patru încăperi, sală prin mijloc şi pivniţă dedesupt şi un alt rând de case cu numirea de dependinţe spre latura de miazănoapte. El a fost închinat ca metoc al mitropoliei ". (Ghenadie al Râmnicului: Vizite canonice, însoţite de note istorico-arheologice, anii 1890-1891, Bucureşti, 1892, p. 3 - citat de Corneliu Tamaş, în cartea "Episcopia Râmnicului").


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu