joi, 5 iunie 2014

Invitație la educație - Atelier de vacanță

 Secțiile Sala de lectură și Împrumut Carte Adulți, în luna iulie a acestui an, vor desfășura următoarele activități din cadrul Atelierului de vacanță - „Invitație la educație”.
   Copiilor cu vârstele cuprinse între 12 și 15 ani le vor fi prezentate următoarele teme: 
  I - SĂNĂTATE ȘI MIȘCARE
 1.Cum să ne hrănim? - 
discuții cu d-na Marina Cîrjaliu-Murgea – consilier de nutriție.  
2.Igiena alimetației, reguli alimentare: vizită la atelierul de gastronomie a Liceului Tehnologic Oltchim, Rm. Vâlcea. 
3.Ce-i de făcut ca lumea să dăinuiască?- proiecție film și discuții pe teme de protecție a mediului.  
4.A evita… regulă de bază a conduitei rutiere preventive: întâlnire cu un agent de poliție. 
5.Autocunoașterea, un divertisment sau o necesitate: seminar de dezvoltare personală susținut de psiholog Doina Marcu.
6.Pledoarie pentru o conduită – politețe, limbaj, comportament: “Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoși” 
II ÎNDELETNICIRI TRADIȚIONALE ROMÂNEȘTI : olărit, țesut și cusut, prelucrarea lemnului, panificație.  
III – POPASURI PRIN GEOGRAFIA ȘI ISTORIA LUMII- cu ajutorul ghidurilor, atlaselor, documentarelor, povestirilor, desenelor, tradițiilor și obiceiurilor: Asia - China și India, America de Sud - Brazilia, Africa - Egipt, Europa - Franța, Australia.   
         Biblioteca, prin acțiunile pe care le întreprinde, își dorește să fie alături de ceilalți factori educaționali, contribuind la dezvoltarea personală a copiilor și ajutându-i pe aceștia să se integreze în societate.
Scopul principal al acestui proiect constă în implicarea copiilor în activități de educație non-formală, care să pună în valoare talentele, preocupările extrașcolare și competențele acestora, în domenii cât mai diverse și interesante. Totodată, proiectul vizează formarea unei atitudini pozitive a tinerilor față de tipărituri, orientarea acestora spre literatură, precum și realizarea unor noi forme de colaborare între ei și bibliotecă.
Obiective: 
·Dezvoltarea capacităților creative, acumularea de noi informații, stimularea comunicării și apropierea de colecțiile și serviciile bibliotecii.
·Crearea de condiții optime necesare implicării copiilor în activități diverse de educație
non-formală, prin creșterea capacității personale a acestora.
·Furnizarea și dezvoltarea de competențe și abilități necesare dezvoltării personale utile în viața socială și nu numai, prin participarea tinerilor la programul propus (întâlniri formative, ateliere de creație, activități libere în natură).
·Cultivarea, în rândul copiilor, a valorilor morale și sociale.
       Metode de lucru:
         Întâlniri de grup, dialoguri, lucrări individuale, vizionarea unor filme, vizitarea unor instituții de cultură, plimbări în natură, fotografii, etc.
     Vor fi folosite următoarele resurse materiale: cărți, carnete, hârtie, foarfece, lipici      imagini și ilustrații; texte literare; fotografii, un aparat foto; computer, video-proiector, CD-uri, DVD-uri.
   
    
 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu