Îndeletniciri tradiționale românești

 „Un popor fără tradiții este un popor fără viitor”. 
                                          Alberto Lleras Camargo

În cadrul Atelierului de vacanță am avut o săptămână de ”Îndeletniciri tradiționale românești”. Invitați au fost următorii meșteri populari: Banu Elena - este printre puținii țesători din țară care folosesc părul de capră, Ilinca Alexandru - opincar care spune: „Opincăria este cea mai veche meserie”, Manoli Constantin - sculptor în lemn care zice că la baza artei lemnului stă „dintele de lup”, Medvedev Gabriel grafician și pictor, Pătru Eugen - olar,  Robescu Maria - face costume populare din toate zonele țării (pentru păpuși) și Scrociob Violeta - icoane pe sticlă.
Alături de acești minunați profesori am învățat să facem opinci, huse pentru telefoane, să sculptăm lingură, fus, furcă, fântână, să coasem, să țesem, să îmbrăcăm păpuși cu costume populare, să facem păpuși din pânză, iepurași din prosoape flaușate, să pictăm pe coajă de copac și pe sticlă, să facem felicitări, cum să folosim roata olarului și cum să facem vase, cum „însuflețește boțul de lut”- așa cum spune Eugen Pătru.

Album foto online.

Meșterilor le-au fost oferite diplome și daruri. Copiii au recitat poeziile de mai jos, Tradiții sfinte de Dumitru Ioan Ciolan și Cântecul cămășii de Octavian Goga  și au interpretat câteva melodii la pian.

Tradiții sfinte 

                     Dumitru Ioan Ciolan
 Îmi vreau zăpezile-napoi
Curate, mari şi albe...
Şi florile de gheaţă-n geam,
Adevărate salbe!

Vreau grâul verde sub omăt
Şi streaşina-ngheţată.
Îmi sunt prea dragi, le vreau de tot,
Cum toate au fost odată!

Puzderia de stele-n cer
Cu fulgii să coboare,
Argintu-i alb în jur şi-i ger
Din munţi până la mare!

Poveştile de altădat'
Spuse la gura sobei
Să reînvie, că-i păcat
Să uiţi "Povestea vorbei"!

La clacă fetele din sat
Să lucre' şi să cânte!
Din cântu' lor frumos şi drag
Şi inima se umple!

Cu toate Doinele de Dor
Şi cânt de veselie,
Să-mi vină zorile-n pridvor
Şi draga mea Marie!

Şi pânza albă de mătase
În mâna fetelor să prindă,
Din primăvară, flori frumoase
Şi ramurile de la grindă!

Cu drag în zi de sărbătoare
Să-mbraci cămaşa numai flori,
Să-ţi aminteşti de şezătoare,
De doruri multe şi fiori!

Priveşte fiecare floare!
Cusută e de câte-o fată
Ce a venit la şezătoare,
Ca dragostea ei să dea roadă.

Îmi vreau zăpezile-napoi
Curate, mari şi albe...
Şi florile de gheaţă-n geam
Şi obiceiuri dalbe!

Cămaşa albă-mi vreau cu flori,
Îmi vreau al tinereţii nimb,
La brâu şi piept cu tricolor,
Tot ce-i frumos nu vreau să schimb!

Le vreau pe toate înapoi,
Tradiţii Sfinte şi curate...
De la străbuni în sat păstrate,
Comori de preţ şi Sfinte-odoare!
Păstrate-n sat şi şezătoare,
Cu Doine dragi şi cu mult Dor...
Comori de preţ românilor!

Le vreau curate înapoi,
Aşa străbunii le-au lăsat,
Să le păstrăm că nu-i păcat...
Români să fim şi noi!
Cu Veşnicia ne-am legat...
Iar Ţara Sfântă-mi-n lung şi-n lat
E leagăn de eroi!
 

Cântecul cămășii (fragment)

                      Octavian Goga 

Eu sunt o biată, ieftină cămașe,

Sunt o sumară haină populară,

De mii de ani de când mă îmbrăcară

Eu sunt pudoarea plebei nevoiașe.

Eu m-am pornit din câmp, de pe ogoare,

Din cânepa ce-au semănat țăranii...

(Tatăl meu e unul Ioan al Anii),

M-a tors, îm albe nopții la șezătoare,

Cu grabnic spor, o ceată de neveste,

Din gura lor știu doine plângătoare

Și-am învățat cu firul de fuioare,

Din fiecare fus, câte-o poveste.

Am fost țesută la război, în tindă,

Și m-a cusut încet o fată mare,

M-a înflorit la mâneci cu mătasă

Și mâna ei a izbutit să prindă

În arabescuri fine și barbare

Toat-așteptarea dulce de mireasă...

Țiu minte, vezi, când am ieșit din casă

Și când la horă-n vesela grămadă,

M-am prins întâi curată și frumoasă,

Cum străluceam în albul de zăpadă...

De-atunci în cruda anilor povață

Câte-au fost date-asupra mea să cadă

Ca niște păsări groaznice de pradă...

Ce-aruncătură stearpă de viață!

Prin praf, prin fum, prin negură și ceață,

Subt sulițele arșiței de soare,

Ori în bătăi de vifor și ninsoare,

Eu m-am zbătut, o chinuită roabă.

Și zi cu zi  din munca mea neghioabă

Mă năpădiră râuri de sudoare...

Blesteme câte lung clocotitoare

Îmi trimitea scheletul de sub mine,

Subt vălul meu adăposteam ruine, 

Când glia neagr-o răsturnam cu boii...

Și-n drumul greu, cum mă păștea dușmanul

Mi s-au vândut ițarii și sumanul,

Numai pe mine m-au iertat ciocoii...

Azi, cum mă vezi săracă, nelăută,

M-am zdrențuit, sunt galbenă și neagră,
Și-n goana mea de toți nepricepută
M-am pomenit netrebnică și ruptă.
Dar totuși poate-ți mai aduci aminte
Că suptă-așa de foame și de de boală,
Ca un drapel de-nfricoșată luptă,
Pe când era bătaia mea fierbinte,
Eu sfârticată, tragică și goală,
Am năvălit tranșeele nemțești
Am dat asalt, în câmp, la Mărășești.