Viața ne-a fost dată pentru a munci, a iubi și a ne înnobila. Dacă acestea lipsesc, ce mai are omul din viață? Dacă le are, de ce se mai poate plânge?
J.G. Herder
Am avut invitați doi oameni speciali: nonagenara Anastasia Stroescu și prof. universitar dr. Alexandru Popescu-Mihăești. Au vorbit pe larg despre copilaria dumnealor, dascălii pe care i-au avut și pe care i-au iubit, numiți „Copiii Lui Dumnezeu”, oamenii care le-au influențat viața în bine, din familie și comunitate, întâmplări trăite, dar şi despre treptele pe care le-au urcat până la împlinirea profesională.
Povestirile invitaţilor ne-au amintit de „Amintirile din copilărie” ale lui Creangă, de frumusețea și puritatea copilăriei trăite la țară, într-un univers magic, cunoscut doar de cei care au crescut la fel.
Prof. universitar dr. Alexandru Popescu-Mihăești ne-a recitat poezia lui Vasile Militaru - Șase pui și-o biată mamă* și din creația proprie. A fost o întâlnire plăcută, copiii au pus întrebări la care au primit răspunsuri pline de înțelepciune, și-au însușit arhaisme și regionalisme, le-au desluşit sensurile, s-au împrietenit cu invitații, a fost un adevărat dialog între generații.
Elevii participanţi sunt de la Școala cu clasele I-VIII nr. 4 şi au fost coordonați de profesoarele Codruța Vasile și Cristina Diaconescu.
Activitatea a fost moderată de colega noastră Zenovia Zamfir.
________________________
*Șase pui și-o biată mamă
Mai demult, o rândunică avea-n cuibu-i șase pui
Și privea la ei sărmana, ca la chipul soarelui:
De cu zori pornea-săgeată-căutând, pe deal și văi,
Hrană pentru puii săi
Și-n iubirea-i nu odată
S-a culcat ea nemâncată,
Dar destul de fericită că nu s-a-ntâmplat nicicând:
Dintre pui, s-adoarmă vre-unul ars de sete sau flămând,
Când văzu-ntr-o zi că puii se făcurăseră voinici,
Și n-a mai avut odihnă nici cât ai clipi, sub soare,
Până când, pe fiecare pui nu l-a-nvățat să zboare,
Dar, când toți puteau să plece încotro voiau sub slavă,
Rândunica, istovită, a căzut în cuib bolnavă
Și cu ochii plini de lacrimi țintă-n ochii fiecui,
Zise celor șase pui:
Dragii mamii, eu de-aseară, simt în inimă un cui:
Aripile greu mă dor
Și nici vorbă să mai zbor...
Dumnezeu mi-a dat putere,-oricât am avut nevoi,-
Să găsesc într-una hrană pentru voi...
Astăzi fiindcă sunt bolnavă, dragii mamii, se cuvine,-
Mari cum v-a făcut măicuța, să-grijiți și voi de mine
Și ca nimeni dintre puii-mi să nu simtă că mi-e rob,
Fiecare să-mi aduceți, zilnic, numai câte-un bob;
Ale voastre șase boabe milostive, mă vor ține
Până când o să vrea cerul să mă facă iarăși bine...
Ascultând cuvântul mamei, au zburat cei șase pui
Și-au adus, vre-o șase zile, fiecare bobul lui...
Mai departe însă puii,-beți de-al slăvilor înalt,-
Fiacare-având nădejdea că-i va duce celălalt,-
N-a mai dus niciulnul bobul și, uitată mucenica,
A murit atunci de foame cea mai sfântă rândunică.
Și-a rămas apoi povestea tristă, neluată-n seamă,
Orișicui ai sta s-o spui,
Că o mamă își hrănește: șase, opt sau zece pui,
Însă zece pui, adesea, nu pot toți hrăni o mamă.
Vasile Militaru
_____________________________________________________
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu