Recoltă
de stele
În care maci ardeau în grâu;
Te am în zori şi-n noapte,
În apa şi în surâsul de râu,
Dar existai într-un hamac
De legănări deşarte,
Cu aripi mari de liliac
Pe bolta grotei sparte.
Te-am căutat în zile rele
Liman de dor şi apă rece,
O lacrimă din ploi de stele
Spre sere verzi să poată trece,
Dar te-am găsit un labirint,
Zăvor pe poarta zării,
Păcat pe nurii care mint,
Ceaţă de zi visării.
Noroc cu cele două flori,
Răsad din roua dimineţii;
În
ele am găsit recolta
De împliniri şi sensul.
Cotulbea Ion Constantin, 10 noiembrie 2003.
De împliniri şi sensul.
Cotulbea Ion Constantin, 10 noiembrie 2003.
Luni,
13 octombrie 2014, membrii Societăţii
Culturale „Anton Pann” Vâlcea
împreună
cu Biblioteca Judeţeană
„Antim Ivireanul” Vâlcea, Secţia
Împrumut
Carte pentru Adulţi
şi
Sala de Lectură
au organizat manifestarea culturală
„In memoriam Ion Constantin Cotulbea”. Imagini
filmate la acţiunile culturale unde Ioan Cotulbea obişnuia să
citească din creaţiile sale, dar şi instantanee de la diferite
întâlniri literare,
au readus în actualitate personalitatea unui membru marcant al
Societăţii Culturale „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea.
Sensibil,
cald, timid uneori, cu o inteligenţă sclipitoare, plin de talent în
ale scrisului şi nu numai, sunt câteva dintre
calităţile care au făcut ca Ion
Constantin Cotulbea să lase o "dara de
lumina " in urma sa. Deşi
nu a dorit să tipărească o carte , versurile sale sunt de o
sensibilitate aparte. Redăm o poezie care demonstrează talentul
domnului Ion Cotulbea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu